UNUL SINGUR, TOT, RAMANE!

Când privesc în Cartea Cărţii să reţin a ei lumină,
Văd cum omul pe pământ e-nclinat către ţărână,
Pleacă, rând pe rând de-aci dovedind că-i trecător,
Singur, Unul, doar râmăne; El fiind Nemuritor.

Când citesc din Sfânta Carte ca să-i prind în spirit sensul,
Văd că toate-s trecătoare cât cuprinde Universul.
Totul este temporar ca lumina pusă-n sfeşnic,
Unul singur nu se trece; UNUL, singur, este veşnic..

Când citesc despre Adam ce-i strămoşul tuturor,
Văd cum totul e cuprins în procesul trecător.
După el Enoh şi Noe rând pe rând au dispărut,
Însă, Unul, tot rămâne, pe cuprinsul nevăzut.

Au trăit aici pe Terra multe mii de generaţii,
Care s-au lovit de vremuri, decimaţi de ginţi şi naţii,
Si s-au dus, s-au dus sărmanii ca şi iarba pe fâneţe,
A rămas doar Unul singur neînvins de bătrâneţe.

A mai fost un credincios strălucind, biruitor,
Dar şi-acesta-a dispărut nefiind nemuritor.
Un titanic al credinţei, Avraam, de mult nu este,
Însă, Unul, tot rămâne printre spaţii sus celeste.

A plecat Agar şi Sara nu mai este Ismael,
Nu mai e Isaac şi Iacov să ridice vreun Betel.
A plecat de printre semeni Solomon dar şi Ilie,
Unul singur tot rămâne să-I simţim prezenţa vie.

Nu mai e viteazul David cel ne-nfrânt de Goliat,
Nu mai sunt nici fariseii să pârască la Pilat,
Şi privind retrospectiv ne lipseşte Neemia,
Unul singur a rămas; El cuprinde veşnicia.

Unii au pierit în lupte pentr-o glie pământească,
Iară alţi-au ars pe ruguri pentru ţara lor cerească.
Printre ei s-a dus şi Saul fără pietre la Ştefan,
Unul singur a rămas în cerescul Canaan.

Peste veacuri de restrişte El e Cel ce ne-a trimis,
Chiar pe Fiul Lui Preasfânt ţinând cont de ce-a promis.
El fiind de-atunci Acela ce-a lovit în boldul morţii,
Singur, Unul, ce ne dă, un impuls, Eternităţii.

Au fost multe-mpărăţii ce-au căzut ca Lucifer,
Şi s-au dus ca să-ntărească caracterul efemer.
Iar, acum, pe mulţi credinţa i-a surprins la perigeu,
Unul singur nu-I vremelnic; şi Acela-I, DUMNEZEU.
Amin.